\"Rechizitoriu\" usturător făcut de un judecător!

Cu ocazia desfăşurării manifestărilor organizate de Ziua Justiţiei (prima duminică din luna iulie), doamna judecător Mona-Maria Pivniceru a făcut un teribil rechizitoriu (în sens figurat) la adresa hărţuirii la cel mai înalt nivel a Justiţiei din România.

Iată textul discursului:

Reforma ironiei sau ironia reformei?

Pare greu de spus la care dintre sensurile termenului de \"reforma\" au meditat ori mediteaza guvernantii.

La semnificatia reformei ca transformare, primenire, schimbare a sistemului judiciar care potrivit semanticii cuvantului trebuie sa se faca, de regula, \"in bine\" ori, la sensul de a scoate din uz, adica de \"a da la reforma\", a arunca, a distruge ori a submina, adaug eu conotatii moderne de sens.

Tot la fel de greu pare a se sti, cine este cu adevarat beneficiarul reformei: proclamatul stat de drept proaspat integrat intr-un spatiu mai larg cu valente democratice, cetateanul ale carui drepturi si libertati ar trebui sa constituie fundamentul oricarei reglementari sau vreo alta entitate sui generis, cum ar fi, spre exemplu, beneficiarul ocult in cazul asociatiei participatiune, procedeu juridic des folosit in procesul de privatizare in masa in Romania, cu efecte sociale de \"Fata Morgana\" in privinta bunurilor, obiect al acestei tehnici juridice.

Am ajuns in punctul la care legifereaza cine trebuie sa execute si judeca cine trebuie sa legifereze, intr-o miscare regresiva, de descompunere a sistemului judiciar, prin discreditarea puterii judecatoresti, devenita panaceu guvernamental pentru justificarea grotescului ca unica valoare atotstapanitoare.

Asa s-a nascut pseudojustitiarul ministerial, personaj de legenda, care a tinut din greu sa-si imprime ignoranta asupra drepturilor cetateanului si amatorismul asupra sistemului judiciar, devenit obiect de troc in disputa politica si responsabilul social nonstop de serviciu .

Cu alte cuvinte, s-au facut de poveste in ordinea succesiunii lor ametitoare intr-un singur mandat, expresie a consecventei si profesionalismului strigat in afara doar de ei si tot astfel subinteles inauntru: Ioana D\'Arc, a carei zgomotoasa reforma pentru care guvernul si-a asumat raspunderea ministeriala, a fost desfiintata de hotararile pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in principal si in mod esential in materia proprietatii, de Grupul regional al Uniunii Internationale a magistratilor in domeniul organizarii judiciare, de Curtea Constitutionala, in sensul incompatibilitatii cu legea fundamentala a reglementarilor pretins a fi moderne, pe un fundal general de scandal, nesupus vreunui control .

Robin Hood, cel care populand meteoric fotoliul ministerial, inainte de debarcare, a impartit cadouri de Craciun, sub forma de stimulente si premii grase de sute de milioane, doar personalului adus de el in Ministerul de Justitie, impotriva oricarui temei legal - care fie vorba intre noi, cine mai tine cont de el - doar pentru realizarea sensului mitic al personajului intruchipat, adica \"ia de la unii si da la altii\" arbitrar, vorba cantecului contemporan pretabil similitudinii \"Da-i inainte cu tupeu / Si ai sa vezi ca nu e greu\", caci despre reforma Dumnezeu stie ce o mai insemnand ea in prezent.

Urmeaza voinicul care creste in sapte luni (restul de mandat de la ceilalti) cat altii in sapte ani, care desi aparent nu si-a propus decat sa filosofeze despre scurgerea inexorabila a timpului sau ministerial predeterminat, nu a ramas in starea precoce a bilantului de doua luni (in realitate pretext pentru primul ministru de a aduce la cunostinta publicului, adica de a o asmuti, problema rau tratata de ani de zile, aceea a nesocotirii drepturilor salariale ale magistratilor, devenita acum o problema grava), ci s-a pornit sa paseasca voiniceste peste problemele pe care le enunta spre rezolvare miraculoasa - practica neunitara, proiecte de legi, cum ar fi Codul de procedura civila - ambitii insusite in graba si ramase tot la stadiul de pas, din moment ce practica unitara tinde sa dobandeasca efecte sanctionatorii, adica disciplinare, in timp ce Codul de procedura civila privit ca un factor important de realizare a ei, prin organizarea competentelor a ramas in principiu aceeasi, ceea ce in traducere libera, inseamna reformam dar sa nu schimbam nimic.

Cu toate acestea, s-a facut un urias si grav salt, insa nu in directia buna, nu inainte, ci inapoi, in linia generala a regresului statului de drept .

Astfel, prin contrasemnarea OUG nr. 75 din 11 iunie 2008, am sarit in timp in vremuri tulburi de forta si dictat: drepturi pervertite, cai de atac suprimate; executarea titlului la dispozitia debitorului; drepturi anulate ori limitate (excluderea posibilitatii de adresare la Consiliul National de Combatere a Discriminarii), amenintarea ordonatorilor de credite a nu executa titlurile judecatoresti; instante speciale nou create - iata alternativa pe care Guvernul Romaniei, pe timp de pace, o ofera drepturilor constant incalcate ale magistratilor si mai general, alternativa statului de drept in Romania anului 2008, adica secolul XXI.

Cum s-a ajuns aici? Nici o vorbulita, ca doar guvernul si puterea in general, nu or sa se incrimineze. Dialectica este inversa, kantiana. Populatia trebuie asmutita cu orice pret ca doar capital de imagine se poate trage si din greseli, de care poti si scapa tot pe aceasta cale, ca doar de asta puterea judecatoreasca este panaceul social general.

Daca adaugam la aceasta si pozitiile luate de presedinte, este clar ca dihotomia s-a slefuit - étre si parétre; valoare si non valoare - sunt de acum inainte stabilite dupa criterii imediate de pozitie si interes . Restul - dreptate, adevar, justitie - raman doar stindarde care isi schimba sensul in functie de purtator .

Unde este separatia puterilor? Ce inseamna dreptul cetateanului, si cum poate puterea judecatoreasca sa isi exercite atributiunile? Pe cine intereseaza?

Se cauta cu obstinatie un indemnizator, adica un platitor de oale sparte si cum reputatia justitiei este colectiva, sistemul judiciar este numai bun pentru acest lucru. El nu trebuie reformat, ci doar pretins a fi intr-o reforma continua: in realitate insa trebuie destabilizat si transformat intr-un sistem national de lupta politica . Procedand astfel, putem face magistratul un spectator obligat la rezerva pentru a prezerva o putere pe care nu o are - deci un martor al ciuntirii intregului democratic, sub emblema clamata a respectarii drepturilor omului si statului de drept .

Dar cum ramane cu judecatorul? Persoana chemata de lege sa exercite puterea judiciara in domenii tot mai complexe, situate intr-o miscare de juridicizare sociala inclusiv a vietii politice. Pana unde ii fragilizam statutul?

Rapoartele trimestriale incheiate de Comitetul Ministrilor - care supravegheaza executarea hotararilor judecatoresti de condamnare a Romaniei - nu vorbesc despre judecator, ci despre legislativul si executivul care nu au luat masurile idonee in a realiza garantarea drepturilor cetateanului la care s-a obligat statul roman . Conform acelor rapoarte, puterea judecatoreasca nu este cu nimic mai prejos decat in alte state si nimeni nu si-a permis vreodata sa le puna la indoiala autoritatea .

Ce urmeaza a se intampla dupa decredibilizarea publica a magistratului? Instaurarea sentimentului de frica: frica de reglementarile de natura celei care tocmai a intrat in vigoare, spre a arata magistraturii din Romania care este forta care se impune si, mai ales, felul cum se impune; frica si insecuritatea data de sistem si furia populara abil trezita de guvernanti; frica de incapacitatea C.S.M. de a realiza verticalitatea de sistem si de a stimula capacitatea de autoreglare a acestuia.

Mi-as dori sa pot explica cuiva, care cu buna credinta sa inteleaga ca legea se aplica asa cum este ea, si nu trebuie sa ne fie frica sa facem acest lucru. Magistratura in genunchi nu exista decat caricatural si lumile paralele nu mai pot continua sa coexiste deoarece reglementarile internationale privitoare la magistrati (independenta, impartialitate, salarizare, cariera, raspundere etc) sunt obligatorii pentru Statul roman si prin urmare si pentru guvernanti.

E de mirare ca nu ni s-a suprimat inca dreptul de a vorbi. Pana atunci, \"sapere aude\" adica \"indrazneste sa cunosti\" si indemnul in toata simplitatea lui, ne va inlatura macar ignoranta ca parte importanta a unor conduite gresit intelese ca premise.